Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Amuză-te cu scurte istorioare devenite anecdote

 

Advertisements
AurisDent Agentie WebDesign Reclama ta poate fi aici, contacteaza-ma!

M-am gândit să vă pregătesc câteva fapte mai puțin cunoscute din viața particulară a unor personalități, situații care au devenit anecdote. Aceste scurte povestiri comice au o încărcătură spirituală aparte cu un sfârșit deosebit, am spune neașteptat.

Anecdotele sunt povești scurte în care se narează un incident interesant sau amuzant, o scurtă poveste a unui eveniment curios. O anecdotă este întotdeauna bazată pe evenimente inspirate din realitate, cu personaje și locuri reale. Mai jos sunt câteva anecdote care vă vor face să vă amuzați și să învățați câte ceva. Lectură plăcută!

Advertisements
24/7 Strategic Communication Solution

 

“Asta-i muzica ce-mi place!”

Aflat la Calafat, în ziua de 15/27 mai 1877, viitorul rege al României a dat ordin bateriilor să tragă asupra pozițiilor turcești de la Vidin. Bateriile turcești au ripostat imediat, trei obuze explodând chiar în apropierea suitei. Curajos, Carol şi-a ridicat chipiul, strigând: “Asta-i muzica ce-mi place!”

Regele Carol I

 

Regele și dorobanțul român

La 29 noiembrie 1886, P.P. Carp a rostit un discurs împotriva celor care atribuiau lui I.C. Brătianu meritul de a fi creat România modernă. “După noi – spuse P.P.Carp – toate acestea (realizările României) au fost făcute de doi alți oameni, din care unul e cheia de boltă şi celălalt temelia suveranității naționale. Aceștia doi se numesc: regele Carol și dorobanțul român!” Așa s-a născut expresia “regele și dorobanțul român”, care avea să se bucure de o mare popularitate în epocă.

P.P.Carp

 

Să sară în aer generalul, dar podul nu!

În timpul luptelor din Dobrogea în războiul de întregire a neamului generalul Alexandru Socec, considerat de mulți drept o mediocritate militară, a înaintat generalului Alexandru Averescu un raport prin care cerea aprobarea să arunce în aer podul de peste Dunăre, de la Cernavoda, pentru a împiedica înaintarea forțelor inamice. Averescu a pus pe raport următoarea rezoluție: “Sunt de părere să sară în aer generalul, dar podul nu!”

Alexandru Socec, Alexandru Socec,

 

Mihail Kogălniceanu și bibliotecă sa din Iași

Mihail Kogălniceanu avea cea mai bogată bibliotecă din Iași. Fire generoasă, împrumuta adesea cărți amicilor care, de multe ori, uitau să i le restituie. Când rafturile bibliotecii au început să prezinte goluri masive, Kogălniceanu a publicat în ziar următorul anunț:

”D-l Mihail Kogălniceanu, care nu poate suferi cărțile desperecheate, roagă prietenii săi ce au asemenea volume de la domnia sa – să binevoiască a veni la locuința domniei sale pentru a ridica și restul volumelor rămase.”

 

Ofițerii au ieșit din ramă

Nicolae Grigorescu, chestionat despre tablourile sale, e întrebat de ce nu a pictat ofițeri, ci numai soldați, în tabloul “Atacul de la Smârdan“. Maestrul răspunde sec: “Am pictat și ofițerii, dar erau mai în fată și au ieșit din ramă!“

 

Maiestate, fiți umană, loviți o dată!

Caragiale asculta o nuvelă pe care o citea Carmen Silva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta) şi în această nuvelă – Răzbunarea – răsfrângerea unei raze de lună pe lama cuțitului ridicat asupra victimei deschidea o amplă paranteză lirică, pe care Caragiale, plictisindu-se ascultând-o, a intervenit nerăbdător:

– Maiestate, fiți umană, loviți o dată!

Un tânăr autor dramatic povestea într-o zi lui Caragiale subiectul unei piese pe care avea de gând să o scrie.

– Așa cum o ai în cap, e admirabilă! zise Caragiale. Dar să nu o scrii, c-ai s-o strici!

Ion Luca Caragiale. Carmen Silva (Regina Elisabeta)

 

Este interesant ce-mi citești, da’ vin mai ai?

Altădată, primind vizita unui tânăr autor dramatic care venise la el, instanță superioară în materie, să-i citească o piesă în versuri şi… cinci acte, Caragiale l-a acceptat pe acesta, care a adus cu el şi cinci sticle cu vin spre a-l antrena în timpul lecturii. La fiecare act el destupa o sticlă spre a-l cinsti pe marele dramaturg, care de fapt se delecta cu vinul bun şi nu cu versurile tragediei. Când tânărul scriitor, sufocat de lectura propriilor sale tirade, era gata s-o ia razna în actul al cincilea, Caragiale l-a oprit:

– E interesant ce-mi citești, da’ vin mai ai?

– Mai am o singură sticlă.

– Ad-o-ncoace, scoate dopul şi lasă dracului piesa, că-mi strici toată dispoziția!

 

Prim-ministrul Octavian Goga şi taximetristul

În perioada în care Octavian Goga era prim-ministru al României nu exista televiziune. Aparatele radio şi ziarele erau puține. Așa că oamenii nu-i prea cunoșteau pe politicieni.

Demnitarii nu aveau mașină cu șofer. Pentru deplasări foloseau puținele taxiuri, apoi se făceau decontările. Prim-ministrul Octavian Goga urma să vorbească la radio. A luat un taxi până la Casa Radio. Ajuns acolo, l-a rugat pe șofer să-l aștepte.

Taximetristul i-a spus că nu-l poate aștepta pentru că se grăbește să ajungă acasă, să-l asculte pe prim-ministru, care urmează să vorbească la radio.

Atunci Goga i-a dat un bacșiș gras. Văzând bacșișul frumușel, șoferul i-a spus clientului sau:

– „În cazul ăsta îl bag în … pe primul ministru! Vă aștept pe dumneavoastră!”

 

Cum a scăpat Caragiale de sponsorizarea pentru amenajarea unui cimitir?

Ion Luca Caragiale deținea o casă de vacanță la țară unde se retrăgea când dorea să scrie în liniște. Primarul comunei, de câte ori afla că scriitorul s-a întors, îl asalta cu zeci de invitații la evenimente locale sau îi cerea bani pentru comunitate. Cum lui Caragiale nu-i plăcea să fie distras din actul creației, reușea să-l șocheze mereu cu răspunsurile sale spontane. Într-o zi, primarul îi bate in poartă cu rugămintea de a contribui financiar la construirea unui gard în jurul cimitirului comunal. Răspunsul lui Caragiale l-a dezarmat: – Nu vă dau bani pentru asta. Cei care sunt afară nu se grăbesc să intre, iar cei aflați acolo, n-au cum să mai iasă. Prin urmare, n-aveți nevoie de gard…

Ion Luca Caragiale

 

Două mari nenorociri în același an!

Printre cei care frecventau zilnic cafeneaua ”Capsa”, erau și literații Ion Minulescu, Alexandru Cazaban, Corneliu Moldovanu.

Într-o zi, poetul Ion Minulescu, dorind să se etaleze în faţa interlocutorilor săi, strigă să-l audă toată lumea:

–  Mă, voi ştiţi că eu m-am născut în anul în care a murit Eminescu?

Replica lui Cazaban a fost rapidă şi promptă:

–  Două mari nenorociri în același an!

Ion Minulescu, Alexandru Cazaban, Corneliu Moldovanu

 

Aveți nevoie de capul meu sau de fundul meu?

Celebrul matematician Grigore Moisil era cunoscut pentru replicile cu umor pe care le dădea cu diverse ocazii.

La un moment dat, exasperat de faptul că se făceau presiuni asupra lui din partea conducerii facultății să stea cel puțin opt ore la universitate, indiferent dacă avea sau nu cursuri, s-a enervat şi, luându-și hotărât haina şi geanta ca să iasă, a comentat:

Voi aveți nevoie de capul meu sau de fundul meu?

Grigore Moisil

 

Petrică, ești senzațional!

Petre Țuțea şi Emil Cioran discută de ore bune la Capșa. Fascinat de spiritul oratoric al lui Țuțea, Cioran nu se poate opri să nu-l complimenteze: ”Petrică – ești senzațional! Aș spune că ești un amestec de Don Quijote şi Dumnezeu!”

Petre Țuțea pare pe moment mulțumit de compliment. Totuși, a doua zi, se duce la prima oră la locuința unde stătea Emil Cioran. Îl scoală pe acesta din somn și îi spune franc: ”Emile, cu asemănarea cu Don Quijote nu sunt de acord!”

 

Colonelul cu numele Ionescu

În martie 1944, colonelul adjutant Robert Bossy i-a comunicat telefonic colonelului Emilian Ionescu că a fost cerut de Regele Mihai ca adjutant regal. Generalul Pantazi, ministrul de război, a intervenit pe lângă mareșalul Antonescu să nu aprobe mutarea, deoarece Brigada de care de luptă ar fi rămas, în plin război, fără comandant. Dar mareșalul a conchis: “Ba aprob! E foarte bine să intre la Palat și un Ionescu!…”

Peste câteva luni, la 23 august 1944, între cei care aveau să-l aresteze pe mareșalul Antonescu se afla şi un colonelul cu numele Ionescu.

signature
Share