Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Paracetamolul, pastila-minune din Anglia

De câteva zile, am ajuns în Anglia. Înainte să vin, m-am informat asupra mai multor lucruri generale despre ce înseamnă a trăi aici. Nimic deosebit, în afară de faptul că totul e pe dreapta, mai ales mersul pe drum și volanul mașinii. Pentru noi pare puțin anapoda, deși pentru ei este ceva normal. Nu vreau să fac comparații de genul ei versus noi, las acest aspect, nesemnificativ în lumea globală, deoparte.

Advertisements
AurisDent Agentie WebDesign Reclama ta poate fi aici, contacteaza-ma!

 

De când am ajuns, mă tot simțeam agitat. Schimbarea, o lozincă des folosită în discursurile politice, o trăiam pe pielea mea. Schimbarea este un lucru greu, este la fel de greu ca și libertatea. Este nevoie de o minte de oțel și de un caracter de titan pentru a face o alegere nouă. În România am ajuns când aveam 15 ani, iar pe atunci totul părea o aventură, pentru că eram tânărul entuziasmat în fața unui orizont plin de așteptări. Cum am ajuns în Constanța, nu m-am putut dezlipi de acest oraș. Astfel că o perioadă lungă voi duce dorul orașului meu  adoptiv.

Advertisements
24/7 Strategic Communication Solution

 

Dar să revin la pastila-minune, paracetamolul. Auzisem această poveste depre pastila-minune, bună la orice, însă niciodată nu am luat-o în seamă. Priveam ironic și suspect totodată, la faptul că așa ceva se întâmplă în lumea ”civilizată” a Occidentului. Până când nu trăiești ceva concret, vorbești doar despre lucruri auzite. Eu acum vă scriu o poveste reală, care s-a întâmplat la spitalul din Chichester.

 

Vezi și: Mitul rusoaicei ”bune”

 

Cum vă spuneam, înainte sa vin, știam că în Anglia vremea este foarte schimbătoare. Era o vorbă în liceu pe care o auzeam la orele de engleză, despre acea ”raincoat – pelerină de ploaie” pe care este bine să o ai mai mereu cu tine, pentru că nu se știe când vine ploaia. Eu am ajuns la Bognor Regis, un orășel aflat pe coasta de sud a Angliei. Se spune despre el că este cel mai însorit oraș din Marea Britatie.  Îmi place soarele și această idee m-a încântat teribil. Mai ales că într-o țară cu vreme morocănoasă, mai răsare totuși și soarele. În Bognor Regis, anul este însorit peste 1900 de ore, spre deosebire de Constanța, care este însorită peste 2300 de ore în medie pe an. Îmi producea panică vremea, având în vedere că sunt o persoană care iubește soarele și lumina.

 

Înainte să plec, nu mă simțeam prea confortabil, eram ușor monoton și îngrijorat. Când am ajuns aici, oboseala s-a așternut peste mine. Mă tot încurajam, spunându-mi: ”Azi sunt bine, nu mă duc la doctor”. Situație tipică, exact ca atunci când spui că după o mahmureală, nu mai bei de azi înainte. Încercam să mă păcălesc. În continuare, simțeam presiunea prea mare pentru mintea mea, care avea supratonaj, fiind încărcată cu tot felul de planuri. Am zis: ”Gata, nu mai stau”. Era aproape 12 noaptea. Mă ridic din pat, îi trezesc pe Adrian și pe Dana și le spun: ”Hai la urgență, nu mă simt bine. Fac niște analize și vedem ce iese”. Adrian se pregătește, ne urcăm în mașină și plecăm la Chichester, oraș care se află la vreo 20 de km de Bognor Regis. Doar acolo era spital de urgență.

 

Vezi și Să fie o poveste

 

Bun. Ajungem pe la 12:20. La recepție, o doamnă amabilă, cu întrebările standard, preia cazul meu și îmi spune să mă așez în sală, că vine cineva să mă preia. Sala de așteptare era goală. Eu și Adrian ne amuzam de una, de alta, ca să ne treacă timpul. După un timp, vine o asistentă, mă duce să mă consulte și îmi verifică tensiunea și pulsul, care erau ușor ridicate. Mă trimite din nou în sala de așteptare, spunând că urmează să mă cheme pentru a fi consultat de un doctor. Bun. Mă așez în sală, trece o oră, trec două, nu se întâmplă nimic. Întreb la recepție și primesc răspunsul standard: ”Asistenta va fi foarte fericită dacă aveți amabilitatea de a aștepta”. Se făcuse ora 4 dimineața, se vedea ușor lumina afară. Mai întreb o dată, de două ori și primesc din nou răspunsul standard. Când priveam ceasul și vedeam că se face ora 5:00, dispăreau și fericirea și amabilitatea. Așadar, mă duc insistent, în dulcele stil balcanic, adică cu piciorul în ușă: acum ori niciodată! Recepționera răspunde că nu poate face nimic, doar îmi poate deschide ușa, ca să intru în salonul de urgențe și să vorbesc cu cine vreau eu, dar nu cu ea. Răspund afirmativ să deschidă și intru direct prin ușă, să iau pe cineva de guler. După aproape 5 ore, nimeni nu mă întreba ce caut acolo. Era necesar să mor pe acolo pentru ca cineva să se sesizeze de prezența mea.

 

Întru în salon și cum o văd pe asistentă, sar amabil de gâtul ei. În salonul de urgență, era o altă recepție, unde se aflau dosarele pacienților tratați. Un doctor de culoare a văzut scena și a spus că preia cazul. Îi văd reacțiile, ușor iritat vine spre mine și ia și foaia de consult. Îmi face introducerea legislativă, în care era propoziția standard, că ”de ce nu mă duc la medicul de familie” și că nu poate primi cazul. Bla-bla-bla-uri introductive. Încep să dramatizez eu ca să contrabalansez argumentele lui care nu aveau legătură cu mine. Într-un final, discuția capătă normalitate, se uită pe foaie și îmi spune că datele nu indică nimic îngrijorător. Valori ușor ridicate, însă pentru acest lucru trebuie să mă duc la  ”GP” (medicul de familie), întrucât nu este un caz pentru a fi tratat la urgență. În fine, mulți pași. Cu alte cuvinte, la urgențe vii doar când ai dat mâna cu Sfântul Petru, că altfel nu ai ce căuta. În regulă. Accept ideea. Și vine minunea. Tot în stil balcanic. ”Nu este cazul să scriu o rețetă, pentru că astfel ar trebui să dai 10 lire doar pentru că am pus ștampila pe o hârtie. Așa că du-te la primul magazin, cumpără paracetamol, pentru că este doar o liră. Iei două pastile dimineața, două la prânz și două seara și vei fi bine”. Omul chiar credea în ceea ce spunea, era convins. O spunea cu patos, de parcă în paracetamol se ascundea esența sănătății. Mă uitam uimit la el.

 

Vezi și: Comedie printre constănțeni

 

Am plecat amuzat. Pe drum, am râs cu Adrian de era să ne răsturnăm cu mașina. Am așteptat aproape 5 ore, pentru ca domnul doctor să ne spună că în paracetamol se ascund adevărul și esența sănătății. După această situație, mi-am zis că până nu îl văd pe Sfântul Petru prin preajmă, să nu mai folosesc serviciul de urgență. Norocul meu este că Andreea îmi pregătise bine ghiozdanul cu pastile. Și ghici? Îmi pusese și paracetamol. Acum, întrebarea era dacă cel românesc era la fel de miraculos și de minunat ca cel din Anglia. Am luat, totuși, un paracetamol și m-am așezat să dorm. Minunea și-a făcut efectul.

 

În România, am auzit des despre cazuri în care oamenii stau la coadă la Urgențe și așteaptă. Uite că se poate și în Anglia. Am stat aproape 5 ore, ca să aflu ce minuni se ascund în paracetamol. Discutând pe urmă situația cu mai mulți cunoscuți de aici, mi-au confirmat că este, la doctorii de aici, o regulă nescrisă, un fel de cutumă: te doare ceva, iei paracetamol; nu dormi bine, iei paracetamol; nu te simți bine în general, clar iei un paracetamol. Ceea ce diferă este dozajul: câte una pe zi, doar la prânz sau seara, de trei ori pe zi, câte una sau, în cazul meu, de trei ori câte două. Dacă în România avem extrema – treaba cu rețetele kilometrice și faptul că mai întâi se ia tratament și pe urmă se fac verificări, în Anglia, prima dată iei paracetamol o perioadă și dacă nu va funcționa și nu simți îmbunătățiri, suni să te programezi la medicul de familie, care poate fi disponibil, în cel mai fericit caz, cel devreme peste o săptămână.

 

Așa că, oricât de neagră este pâinea de acasă, tot gustul ei este mai dulce.  

 

P.S. A doua zi, după ora 9 seara, am ajuns din nou la salonul de urgențe, de data aceasta nu pentru mine. Dar de gardă era același doctor din seara precedentă. Îl salut militărește/tovărășește de la distanță. În primă fază, se uită nedumerit și încearcă să își dea seama de unde mă cunoaște, schițează un gest că își aduce aminte și reacționează cu mâinile deschise spre mine, părând că încearcă să-mi spună: ”Ce dracu cauți pe aici, prietene, nu ți-am spus să iei paracetamol???”

signature
Share