Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Pe scurt: Teoria ”dilema prizonierului” aplicată pe ”circul” din ALDE și PNL

Dilema prizonierului este un exemplu clasic și celebru al teoriei jocurilor. În această teorie sunt descrise posibilele situații prin care pot trece doi suspecţi aduși la audieri de către autoritățile competente. În funcţie de colaborarea cu poliţia ori de solidaritatea unuia cu celălalt – în sensul de păstra tăcerea – suspecții fie pot primi pedepse, fie pot scăpa. Acest exerciţiu, acest joc mintal intitulat ”dilema prizonierului”, imaginat în anii ‘50, s-a dovedit a avea aplicabilitate în lumea reală. De-a lungul anilor, această teorie a putut fi luată în seamă  în cele mai diverse domenii, de la politică la economie, de la publicitate la relații internaționale. Am aplicat această teorie asupra celor întâmplate în ultimele 6 luni, pe două partide: unul aflat în opoziție și unul aflat la putere. Am luat în calcul atitudinea publică, precum și reacțiile în mass-media a mai mulți lideri ai ALDE și PNL, despre ceea ce se întâmplă în interiorul celor două formațiuni.

Advertisements
AurisDent Agentie WebDesign Reclama ta poate fi aici, contacteaza-ma!

 

PNL și ALDE  –  ”ani grei de pușcărie”

Advertisements
24/7 Strategic Communication Solution

Conform acestei teorii- ”dilema prizonierului”- în funcție de activitatea și de comportamentul actorilor implicați (în cazul nostru, liderii PNL și ALDE), apar câteva situații care ar putea fi posibile: scăpare, pedepse indulgente sau ani grei de pușcărie. Tradus în limbaj electoral, comportamentul actorilor/liderilor politici denotă un declin pe plan public. Astfel, aceste două partide se îndreaptă, metaforic, spre una din situațiile prevăzute în teoria dilemei prizonierului, anume spre niște ani grei de pușcărie, adică, practic, spre distrugerea propriului ”bazin electoral”. Din declarațiile liderilor politici, exportarea conflictelor interne ale partidului în plan public duce la pierderea credibilității. Cu greu se mai poate ajunge la o situație de win-win sau de scăpare cu o pedeapsă minimă. Acest deznodământ ar fi putut fi posibil în cazul în care care taberele implicate în jocul intern pentru putere ar fi tăcut și ar fi lucrat subteran. Cu alte cuvinte, dacă ar fi încercat să își rezolve diferendele în spatele ușilor închise sau cel puțin prin comportament, în plan public, bazat pe un limbaj civilizat axat pe teme și nu pe persoane. În momentul în care apar pe tapet scurgeri de informații și declarații oficiale, se declanșează situația ”prizonierului” care dezvăluie ”polițiștilor/anchetatorilor” cum s-a întâmplat totul, de fapt. În astfel de situații, neîncrederea crește, iar în plan electoral optimist, formațiunea politică stagnează  sau întră în declin.

 

Vezi și: Socialismul de lux, amnezia politică și cetățeanul Constanței

 

Cursa controlului intern – controlul pârghiilor de putere

Într-un partid politic, câștigarea puterii are două planuri. Pe de o parte, câștigarea, impunerea, preluarea pârghiilor interne, iar pe de altă parte, transpunerea programului politic în plan public, adică preluarea puterii legislative și guvernamentale. Puterea are un rol central în a transpune ideile, valorile și dezideratele. Puterea este cuvântul care are un rol esențial atunci când vorbim de organizații politice. Despre acest lucru, liderii de azi fug să vorbească, au o teamă de a spune că vor să fie la putere cu orice preț. În orice proces, există pierderi, iar pierderile au rolul de a confirma sau de a infirma o măsură, fie ea organizatorică, economică, socială sau chiar politică.

 

Vă invit să vă imaginați acest joc metaforic prin care, noi, cetățenii, suntem, timp de patru ani, polițiști și o dată la patru ani avem ocazia să îi interogăm și să îi judecăm pe ”infractori”, adică pe politicieni. În rândurile de mai jos, voi prezenta situațiile extreme, adică două din cele patru soluții, precum și deznodământul posibil al relaționării, prin prisma dilemei prizonierului. Avem deja un conflict în plină derulare, atât în interiorul PNL, cât și în interiorul ALDE. Conform teoriei, în cazul nostru personajele sunt următoarele: prizonierii (infractorii), care sunt liderii/vectorii  de comunicare din partid, în timp ce interogatorii (politiștii) sunt cetățeni care, prin intermediul presei, urmăresc circul, spectacolul, interogatoriul în plină deșfășurare. Este un joc metaforic imaginat prin prisma teoriei prizonierului.

 

Vezi și Capcanele ascunse ale unui succes politic

 

În aceste două partide, avem două echipe aflate în stare de război, de alertă. Deznodământul, deja dezvoltat, poate fi unul din următoarele: înarmarea, respectiv atacarea reciprocă în public/săparea în interior și în baza de date; schimbarea președinților de organizații ori reducerea ritmului de înarmare, așezarea la masa negocierii sau chiar încheierea unui acord de ne-agresiune adică de înțelegere în spatele ușilor închise, departe de ochii mass-mediei și departe de ochii și urechile cetățenilor. Tradus în limbaj popular, discutăm de așezarea la masă fără prea multă vâlvă în presă și împărțirea plăcintei într-un mod care duce la situația de win-win. Într-un fel, gestionarea puterii trebuie să se facă într-o formă colegială, la care participă și de pe urma căreia să beneficieze fiecare lider, fiecare membru din conducere. Astfel, se vor reduce efectele de șoc ale ”victimelor colaterale” care, în esență, produc un efect negativ pentru formațiunea politică aflată în cauză. Creșterea masei de voci care critică în plan public duce automat la o cădere liberă în ceea ce privește credibilitatea organizației. Crediblitatea este în general efectul care dă direcție de vot. Astfel, o credibilitate șubrezită în plan public lasă loc apariției pe scenă a unor actori politici. Această situație este bine cunoscută în România. Mă refer la cazul PPDD și USR.

 

Două concluzii care rezumă teoria și cel puțin două situații posibile după acest conflict în plină desfășurare în plan public, sunt:

  1. Dacă taberele reduc acest proces, denumit generic înarmare, ambele grupuri câștigă, atât în plan public, cât și în interiorul partidului. Interesele adverse împăcate se traduc prin pacea internă care produce câştig pentru toți, pe toate planurile. Astfel, organizația politică se concretizează prin preluarea puterii publice, pentru a transpune programul, proiectele, ideile și valorile în interesul societății/comunității.
  2. Dacă ambele echipe se vor înarma/ataca, chiar dacă procesul este costisitor,  cele două state vor considera că au făcut totul pentru a fi pregătite împotriva unui eventual atac al inamicului. Prinși într-o luptă internă, blocheză posibilitatea de a se concetra pe adversar, de unde rezultă o luptă absurdă cu mize personale.

 

Rezultatele acestor frământări interne din PNL și ALDE le vom vedea în anul 2019 la alegerile europarlamentare și cel mai bine în 2020, la alegerile locale și parlamentare. Evident că va conta și cât de mult vom putea afla din programul guvernamental ascuns în sertarului lui Liviu Dragnea. Ritmul politic al celor două formațiuni- PNL și ALDE este unul care clar a intrat într-un declin. Exprimat în termeni de zodiac politic,  pe plan local se anunță o perioadă grea pentru PNL și ALDE.

 

Nota bene! De-a lungul ”domniei” lungi a lui Măzăre, această teorie a prizonierului este practicată pe plan local de mai mulți politicieni. Lista este lungă, cât un pomelnic bisericesc. În general, ”pliați” pe această teorie îi regăsim pe Hașotti, Dragomir, Stroe, Banias și alții.  Au fost mereu discreți și tăcuți la masa puterii. Tăcuți la putere, în umbră la masa cu plăcintă și merinde. Conform unei zicale balcanice, capul aplecat sabia nu-l taie.

signature
Share